Dominic Fritz, discutii cu directorii celor mai mari 20 de angajatori din Timisoara

Dominic Fritz, discutii cu directorii celor mai mari 20 de angajatori din Timisoara

- in Administratie, Economie, Locale, Slider, Stiri
0

Dominic Fritz a luat decizia de a se întâlni, ieri, cu directorii generali ai celor 20 cei mai mari angajatori din Timișoara. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, primarul Timișoarei a precizat că a dorit să afle care sunt problemele cu care investitorii se confruntă în relația cu municipalitatea.

Prosperitatea Timișoarei depinde de investițiile care se vor realiza în următorii ani în oraș, care, la rândul lor depind de deschiderea pe care Primăria Timișoara o arată față de mediul de afaceri. De aceea am ținut să am ieri o întâlnire cu directorii generali ai celor 20 cei mai mari angajatori din oraș, să le prezint viziunea pentru dezvoltarea orașului, pașii pe care îi facem în administrație, dar și să aud de la ei problemele pe care le întâmpină în relația cu noi. A fost o discuție extrem de directă. Marii angajatori ne-au cerut transparență, procese mai predictibile și mai rapide în rezolvarea cererilor mediului de afaceri”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei i-a anunțat pe investitori că intenționează să înființeze, în acest an, un birou care va menține relația cu mediul de afaceri local.

Ne dorim o linie de comunicare deschisă în permanență cu mediul de afaceri și vrem să putem implica comunitatea de afaceri în diverse proiecte ale orașului. Am mai discutat și despre campania de vaccinare și eforturile pe care marii angajatori le fac pentru a asigura accesul angajaților la vaccinare. Vom continua aceste întâlniri regulat, pe tematici diferite, în funcție de necesitățile sectorului de afaceri din Timișoara”, a adăugat Dominic Fritz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *