Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj au reținut, ieri, doi tineri de 17 și 18 ani bănuiți de furt calificat.
S-a întâmplat ca, în noaptea de 15 mai, în intervalul orar 00:00 – 03:00, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o firmă de pe strada 20 Decembrie 1989 din Lugoj și ar fi sustras 3.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate, marți, 6 iunie, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj au identificat și depistat în Lugoj doi tineri în vârstă de 17 și 18 ani, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora și recuperării prejudiciului în totalitate.