Polițiștii de la Investigații Criminale din Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un minor și un tânăr bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În 11 octombrie, în jurul orei 21:30, polițiștii din Sânnicolau Mare au fost sesizați de un tânăr de 23 de ani cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în fața unei societăți comerciale din oraș, două persoane pe care le cunoștea l-ar fi lovit și deposedat de o sumă de bani.
“La scurt timp, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv un minor de 17 ani și un bărbat de 27 de ani“, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în arest. Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.