Doi răniți, după un accident pe autostrada A1, în zona localității Remetea Mare

Doi răniți, după un accident pe autostrada A1, în zona localității Remetea Mare

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Un tir, un microbuz cu platformă și un camion s-au ciocnit, sâmbătă seara, pe autostrada A1, în zona localității Remetea Mare. În urma accidentului, două persoane au ajuns la spital.

Conform polițiștilor, un bărbat de 40 de ani a condus un autotren pe A1 Deva-Nădlac, dinspre Timișoara spre Lugoj, iar în zona localității Remetea Mare, a pătruns pe banda de urgență și a intrat în coliziune cu un microbuz cu platformă, care era staționat, pentru că avea o defecțiune. Ulterior, din spate a venit un alt camion care a intrat în coliziune cu platforma microbuzului.

În urma impactului, conducătorul microbuzului în vârstă de 38 de ani și un pasager din microbuz în vârstă de 30 de ani, au fost răniți și transportați la spital“, a transmis IPJ Timiș.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *