Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) a organizat Forumul Organizațiilor Studențești din România 2015 (FOSR 2015), cel mai cel mai mare și important eveniment ANOSR unde au fost aleși ca lideri reprezentanți la nivel național doi OSUTiști, Vlad Dan Cherecheș, actualul președinte ANOSR și Daniel Ștefan Holocan, vicepreședinte Relații Interne ANOSR.
Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR 2015) s-a desfășurat anul acesta la Timișoara, în perioada 1-10 august, fiind prezenți peste 350 de reprezentanți ai mișcării studențești din țară, actori relevanți din partea ministerului și mediului academic universitar. Aici s-au dezbătut actualele problemele cu care se confruntă învățământul românesc și s-au stabilit prioritățile pentru mandatul viitor alături de noul birou de conducere al federației, printre care și cei doi reprezentanți OSUT amintiți anterior.
Noul președinte ANOSR, Vlad Dan Cherecheș, a dovedit de-a lungul celor patru ani în care a activat în cadrul Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), inițial, în ipostaza de responsabil al departamentului de Sponsorizări și Parteneriate, ulterior ocupând funcția de coordonator general al Festivalului de artă şi cultură studenţească StudentFest 2012: INERT – ediţia a 21-a, vicepreședinte timp de un an și președinte OSUT pentru două mandate, în perioada 2012 – 2015, seriozitate în activitatea desfășurată, aducând o contribuție considerabilă la dezvoltarea organizației.
Daniel Ștefan Holocan, aflat deja la al doilea mandat ca vicepreședinte Relații Interne ANOSR, a debutat în OSUT încă din primul an de studiu, unde a ocupat rolul de coordonator al secțiunii Teatru în cadrul festivalului de artă și cultură StudentFest și ulterior responsabil pentru Facultatea de Muzică și Teatru în cadrul proiectului West Summer University. Având abilitățile necesare unui bun lider și orator, a preluat funcția de coordonator al departamentului de Resurse Umane (HR), unde a organizat și a interacționat cu o echipă de peste 100 de oameni.
„Suntem mândri de faptul că doi reprezentanți OSUT vor lupta pentru drepturile studenților din România prin intermediul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și suntem siguri că experiența dobândită în cadrul OSUT de-a lungul anilor de activitate o să fie un reper relevant în viitoarele demersuri întreprinse. Mulțumim pentru implicarea civică și devotamentul necondiționat acordat dezvoltării organizației noastre și vă asigurăm că OSUT va rămâne un partener de nădejde în toate acțiunile desfășurate de ANOSR”, este mesajul echipei OSUT.
Gh. MIRON