Doi fosti presedinti ai CJ Timis au pus “pe butuci” Aeroportul Cioca

Doi fosti presedinti ai CJ Timis au pus “pe butuci” Aeroportul Cioca

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Situație incredibilă în plenul Consiliului Județean Timiș de miercuri, 10 aprilie, în condițiile în care se dorea revitalizarea Aeroportului Cioca din Timișoara prin aprobarea unui regulament pe baza cărora să se organizeze diverse evenimente cultural-artistice, altele decât cele privind activitatea aeriana, gen festivaluri, manifestări sau concerte.

Foștii președinți ai CJT, Titu Bojin și Viorel Coifan, nu au dorit ca proiectul de hotărâre să fie aprobat. Faptul este de neînțeles pentru că un asemenea regulament permitea creșterea veniturilor la bugetul județean, iar terenul viran care stă acum nefolosit putea fi pus la dispoziția unor organizații care chiar au depus cereri la Consiliul Județean pentru a folosi spațiul respectiv.

O competiție națională de lansarea a sateliților în care sunt implicați elevi și un festival, nu vor mai fi organizate pe Aeroportul Cioca în urma votului de miercuri, 10 aprilie, deoarece fără un regulament Consiliul Județean nu poate închiria spațiul respectiv, iar activitatea va fi dinamizată într-un viitor incert.