Accident de circulație, marți seara, pe centura Timișoarei. Doi bărbați au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o alta.
Conform polițiștilor, o tânără de 29 de ani a condus o mașină pe DN – centura Timișoarei dinspre DJ 691, iar la intersecția cu strada Teilor ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat.
“În urma impactului, au rezultat două victime respectiv bărbatul și un tânăr, pasager în autoturismul condus de către acestea, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.