Dispare Colegiul Tehnic “Ion Mincu”: școala a dat Consiliul Local Timișoara în judecată

Dispare Colegiul Tehnic “Ion Mincu”: școala a dat Consiliul Local Timișoara în judecată

- in Actualitate, Educatie, Locale, Stiri
0
colegiul ion mincu

Este oficial: Colegiul Tehnic “Ion Mincu” din Timișoara dispare. În luna noiembrie, Consiliul Local Timișoara a votat un proiect de hotărâre privind desființarea unității de învățământ, iar aseară, în consiliul de administrație, Inspectoratul Școlar Timiș și-a dat avizul conform pe acel proiect.

Așadar, începând cu anul școlar următor, Colegiul Tehnic “Ion Mincu” va fi desființat, urmând ca profesorii, cât și clasele să fie mutate la alte unități de învățământ.

În clădirea colegiului ar urma să-și desfășoare activitatea o parte din clasele Liceului “Lenau”.

Pe de altă parte, reprezentanții Colegiului Tehnic “Ion Mincu” au dat în judecată Consiliul Local Timișoara, în speranța că proiectul votat în luna noiembrie va fi declarat ilegal, astfel că unitatea de învățământ nu va putea fi desființată.