Destinatii de vis. Unde zburam in vacanta de pe Aeroportul International Timisoara?

Destinatii de vis. Unde zburam in vacanta de pe Aeroportul International Timisoara?

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0
vacanta

Se apropie sezonul estival, iar pregătirile pentru vacanță sunt în toi. Agențiile de turism au stabilit deja destinațiile pentru această vară, accesibile cu zboruri directe din Timișoara.

“Acest sezon de vară aduce multe noutăți în ceea ce privește conexiunile aeriene accesibile direct din Timișoara. Începând cu luna aprilie vor avea loc primele zboruri charter spre Antalya, urmate îndeaproape de celelalte destinații estivale. Compania aeriană Eurowings va introduce din iunie zborurile către Stuttgart, iar din iulie vor intra noile destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie oferite de Wizz Air”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Primele curse spre destinațiile de vacanță încep chiar din aprilie, cu Turcia – Antalya, care va avea șapte curse/săptămână în zilele de joi, vineri, sâmbătă. În Grecia spre Zakynthos curse vor începe din 14 iunie și va fi o cursă pe săptămână – vineri, iar spre Heraklion curse vor începe din 3 iunie și vor fi două curse săptămânale, luni și vineri. Vor continua și cursele spre Egipt – Hurghada, o cursă săptămânală în fiecare de joi, începând cu 23 mai.

Noutățile anunțate pentru acest sezon estival în ceea ce privește cursele charter sunt destinațiile Tunisia – Hammamet, o cursă săptămânală, sâmbătă, începând din 25 mai, Egipt – Sharm el Sheik, o cursă săptămânală, marți din 18 iunie, și Grecia – Skiathos, o cursă săptămânală, sâmbătă, din 15 iunie.

Începând din iunie va fi introdusă o nouă destinaţie: Stuttgart, operat de compania aeriană Eurowings. Zborul va avea loc de 3 ori/săptămână, în zilele de luni, miercuri și  duminică. Din iulie, compania aeriană Wizz Air va introduce zborurile spre/dinspre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână. De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri – la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).