Despre plangaciosul Fritz si cati bani incaseaza in realitate Primaria Timisoara

Despre plangaciosul Fritz si cati bani incaseaza in realitate Primaria Timisoara

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Minciunile și manipulările primarului Timișoarei sunt scoase la iveală de fostul secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă. De această dată, este vorba despre banii pe care îi încasează în realitate Primăria Timișoara și despre ce ar putea să facă cu ei ausländerul Dominic.

“Cu banii încasați în două luni de primarul Dominic Fritz se poate organiza festivalul Timfloralis Timisoara pentru următorii 100 de ani.

De când a ajuns primar, domnul Fritz se plânge că nu are bani pentru nimic, săptămânal anunță că mai anulează vreo două proiecte din lipsa fondurilor. Nici în această săptămână nu s-a lăsat mai prejos și, de data asta din cauza neputinței, neînțelegerii lucrurilor, din cauza nepriceperii, a mai reziliat două contracte, pentru două baze sportive aflate în stadiu avansat de proiectare. Nu a fost în stare să convingă proiectantul să lucreze. Daca un proiectant nu a reușit să îl convingă, cum va reuși oare să convingă un constructor să construiasca ceva… Rezilierea asta înseamnă cel puțin un an întârziere. Poate nu știe că o licitație poate dura luni bune de zile, iar în final, dacă e contestată, se poate lungi și cu câțiva ani. Bine că de data asta nu ne-a anunțat, la fel ca la Piața Victoriei, că a planificat să înceapă lucrările în anul 2024…

Ce nu spune timișorenilor domnul primar Fritz e și câți bani încasează, de fapt, Primăria Municipiului Timișoara. Ar fi frumos să ne spună, când mai începe să plângă de bani, și câți a încasat până acum și ce a făcut cu ei pentru că nu sunt puțini, așa cum lasă să se înțeleagă, sunt chiar mulți, doar că trebuie să știe să îi și administreze.

Eu am fost curios, am întrebat și am aflat că Primăria Timișoara a încasat, doar în primele 2 luni ale lui 2021 aproape 100 de milioane de lei doar de la Ministerul Finanțelor, din cotele defalcate din impozitul pe venit, principala sursă de bani a primăriilor. Pe lângă aceștia, a încasat în plus din impozitele pe proprietăți, imobile sau mașini, sau alte taxe locale.

În total, doar de la începutul anului, a încasat fix 93,91 milioane de lei. În ianuarie 2021 a încasat 47,02 milioane lei și în februarie 2021 a încasat 46,89 milioane lei. Așa-i că nu mai pare că Primăria Timișoara e chiar atât de săracă pe cum vrea domnul primar să o vedem noi?

Și, ca un exercițiu de imaginație, să vedem ce ar putea face domnul primar Fritz pentru Timișoara cu 93,91 milioane lei ar fi:

1. Ar putea organiza festivalul Timfloralis pentru următorii 100 de ani. Festivalul care a atras numeroși turiști în oraș și care ne-a promovat extrem de mult în toată lumea.

2. Ar putea construi 5 parcări supraetajate cu câte 140 de locuri de parcare, spatii pentru birouri, un snack bar, o sala de sedinte, dar si spatiu verde toate pe 4 etaje, similar cu parcarea planificată pe Take Ionescu pe care a anulat-o domnul primar Fritz.

3. Ar putea construi 5 noi poduri peste Bega, similare cu cel planificat de fosta administrație liberală în prelungirea străzii Jiul și anulată de dl primar Fritz.

4. Ar putea construi două complexuri sportive similare cu cel planificat de fosta administrație în Calea Șagului, cu bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren de tenis și alte amenajări exterioare, similare cu contractul reziliat în această săptămână.

5. Ar putea construi 70% din Pasajul Solventul, pasaj despre care a declarat de curand domnul primar Fritz că nu știe cu ce bani l-ar putea face.

După ce știm câți bani a încasat Primăria în doar două luni și ce se poate face cu o sumă similară, așa-i că văicăreala domnului primar Fritz că nu are bani pare doar un teatru ieftin?”, a scris pe pagina sa de Facebook, Cătălin Iapă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *