Campusul Universității Politehnica Timișoara, care în acest an împlinește 100 de ani de la inaugurare, s-a animat vineri, 22 septembrie 2023, încă de dimineață, cu ocazia festivității de deschidere a anului universitar 2023-2024, desfășurată sub genericul „StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!”, eveniment prin care conducerea instituției, facultățile și ligile studențești, alături de partenerii din mediul economic, au dorit să ofere atât celor din anul I, cât și colegilor din anii mai mari, o festivitate care să confirme reputația și prestigiul celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara, care a dat până acum 100 de generații de absolvenți.
Festivitățile au debutat vineri dimineață, pe Stadionul Știința, în prezența studenților, a cadrelor didactice, a conducerii UPT și a partenerilor din mediul economic, cu intonarea imnului academic al UPT, compus de Horea Crișovan.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a fost cel care a deschis seria discursurilor, vorbindu-le studenților despre ce a însemnat Politehnica timișoreană pentru dezvoltarea orașului, a regiunii și chiar a țării, dar și a vieții academice din Timișoara. Acesta a amintit și că, în urmă cu 100 de ani, a avut loc inaugurarea Facultății de Mecanică, prima clădire din Centrul Universitar Timișoara, când Regele Ferdinand a rostit celebra frază ce avea să devină motto-ul Politehnicii: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa”. Nu în ultimul rând, rectorul UPT a amintit toate cele 10 facultăți ale instituției, cu rolul pe care îl are fiecare în imaginea de care se bucură azi Politehnica timișoreană, transmițându-le studenților că „vă așteaptă o perioadă importantă, care vă va defini ca oameni și ca specialiști, într-o România pe care sperăm să o transformăm și cu ajutorul dumneavoastră, având alături un corp profesional de excepție”.
Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, le-a vorbit studenților despre oportunitățile și privilegiile pe care le au ca studenți ai UPT, beneficiind nu doar de o universitate care să-i pregătească pentru viitoarea carieră, cu de un întreg ecosistem, alături de partenerii din mediul economic, dar și de diversele alianțe internaționale, cum este și E³UDRES² din care Politehnica face parte, sau proiectele la granița dintre artă și tehnologie, în care UPT este implicată.
Din partea mediului economic, cu care Universitatea Politehnica Timișoara are probabil cea mai bună relație de colaborare din țară, Christian von Albrichsfeld, directorul general Continental România, Liviu Giurgiu, din partea Nokia, Mihaela Popa, de la Hella, și Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim, i-au felicitat pe tineri pentru alegerea făcută, i-au îndemnat să învețe, să experimenteze, dar și să se distreze, să aibă mintea deschisă spre schimbările pe care le aduce lumea de mâine, să facă alegerile potrivite, atât în plan profesional, cât și personal.
Reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara, Paul Stiegelbauer, a amintit de sprijinul pe care ligile studențești din UPT în oferă tinerilor colegi și de evenimentele în care acestea sunt implicate, iar conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector responsabil cu problemele studențești le-a mulțumit studenților pentru alegerea făcută, îndemnându-i să guste și să savureze fiecare moment al studenției, întreaga comunitate a Politehnicii fiind alături de ei în proiectarea viitoarei cariere.
Pe parcursul întregii zile, pe Stadionul Știința, studenții au participat la activități și ateliere interactive, organizate de facultăți, departamente, ligi și companii partenere ale UPT.
Un moment special în cadrul festivității de deschidere a anului universitar 2023-2024, organizat în colaborare cu Hella, a fost „Drive your Future @ UPT! by Hella”, în cadrul căruia studenții pasionați de autovehicule, autonomie și tehnologie au luat parte, la Biblioteca UPT, la „Alumni UPT @ HELLA Talks”, unde absolvenți de excepție ai Politehnicii timișorene au împărtășit experiențele și parcursul lor profesional:
– From zero to Hero – Zoltan Cservid, director HELLA Ghiroda, prima fabrică verde din HELLA România, și-a început cariera în HELLA ca student, operator în linia de producție. 13 ani mai târziu, după un parcurs profesional cu roluri în creștere în cadrul HELLA, este un lider apreciat în echipă și administrează operațiuni și strategii de producția pentru cel mai nou proiect de fabrică. A absolvit licență la Facultatea de Automatică și Calculatoare și studii masterale la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
– Excelență în inginerie la feminin – Eveline Haiduc are o experiență de 16 ani în HELLA. De la programator, la coordonator departament dezvoltare Low Voltage Battery Management Systems. Este un lider care-și inspiră și motivează echipa și dovada că ingineria nu are gen. Contribuie cu pasiune la dezvoltarea produselor pentru mașina electrică, după un început cu visuri de viitor la Facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadrul Universității Politehnica.
– 100.000 de ore pentru inovare –Mihai Mateș conduce un departament de Radar în HELLA Technical Center Timișoara, centru de dezvoltare în care s-a angajat acum 16 ani. Absolvent al Universității Politehnica, participă la proiecte pentru a 7-a generație de senzori radar HELLA și contribuie, astfel, la megatrend-ul conducerii autonome, alături de colegii săi.
– AI: coechipier sau competitor – Oana Niculescu și Robert Mărcuț sunt experți în crearea de soluții digitale pentru creșterea eficienței și performanței. Aceștia au împărtășit cum explorează domeniul AI, cum se adaptează la tehnologie, cum testează limite și dacă îi sperie ceva în relația cu o tehnologie despre care se afirmă că ar putea prelua controlul în mod independent.
– Smart Start! Primul interviu – Mihaela Popa, director Resurse Umane în HELLA România, care coordonează de 10 ani proiectele HR care să aducă talente în echipe, astfel încât compania să își îndeplinească obiectivele de dezvoltare, a vorbit despre integrarea tinerilor ca un pilon de bază în strategia HELLA, dar le-a oferit studenților și o sesiune cu tips & tricks pentru o experiență cool la interviu, care să-i ducă pe candidați în lista most wanted.
– Zzzz! Gândește Electric! – Radu Condac, expert HELLA cu portofoliu de proiecte globale, absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, a prezenat tehnologiile companiei pentru mașina electrică.
– Atenție, radar! – Dorin Ivasca, pasionat de undele nevăzute ale tehnologiei radar, mereu cu o perspectivă deschisă pentru creșterea gradului de siguranță al pasagerilor, a prezentat proiectele HELLA pentru conducere autonomă.
– What does this button do? – Paul Nicola, expert HELLA, cunoscut intern și ca parte a unei generații de aur care a absolvit la Universitatea Politehnica, coordonează un departament care îmbunătățește și dezvoltă componentele mașinii. Acesta a prezentat câțiva senzori mici în dimensiune, dar cu funcționalități deosebite și impact mare pentru pasageri.
Totodată, pe platoul din fața Bibliotecii UPT, cei interesați au putut vedea și testa testa cele mai noi tehnologii în materie de autovehicule, căci creatorii de tehnologie au scos din garaj mașinile de test precum: Lotus Evora, Mercedes EQS, Volvo, Porsche, echipamente de test pentru mașinile de transport.
Tot vineri a avut loc loc inaugurarea pavilioanelor create în cadrul Festivalului Școlilor de Arhitectură din România (FAST), primul eveniment de acest fel din țară.
Spațiul principal al festivalului – Campusul Universității Politehnica Timișoara – va fi activat prin intermediul a 5 instalații de arhitectură construite de echipele școlilor, având ca tematică generală obiectivul „Sustainable futures – leave no one behind”. Ansamblul rezultat rămâne ca spațiu reper, expozițional și de socializare al Campusului UPT.
FAST este un festival dezvoltat de Ordinul Arhitecților din România, ce este găzduit și cofinanțat în 2023 de proiectul UPT Campus Creativ, o platformă de deschidere a campusului Universității Politehnica spre interdisciplinaritate, dezvoltare comunitară, sustenabilitate și oraș, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Ziua de sâmbătă, 23 septembrie, a fost rezervată în special distracției, o componentă importantă a studenției. Ligile din UPT și organizația „Viață de student” au pregătit o serie de activități antrenante în Complexul Studențesc, pentru a oferi „bobocilor”, dar și colegilor mai mari posibilitatea de a se (re)conecta cu mediul universitar, culminând, seara, cu „Back to School Party”, într-un loc cu totul special, care, pentru ultima noapte înaintea începerii cursurilor, devine ring de dans – Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism.
Invitatul special nu are nevoie de niciun fel de introducere, întrucât a mixat la cele mai cool petreceri din oraș – Eugen Rădescu, lector universitar peste zi, DJ noaptea.
Începând de luni, după întâlnirile organizatorice și administrative, studenții încep activitățile în amfiteatre, săli de curs, seminarii și laboratoare.