Deputatul Marian Cucșa: ”Judecătorii numiți de Iohannis la CCR au declarat neconstituționale întrebările de la referendum”

Deputatul Marian Cucșa: ”Judecătorii numiți de Iohannis la CCR au declarat neconstituționale întrebările de la referendum”

- in Locale, Politica, Stiri
0

Deputatul ALDE de Timiș, Marian Cucșa spune că judecătorii numiți de președintele Klaus Iohannis la CCR au declarat neconstituționale întrebările de la referendum. Mai exact, CCR arată în comunicarea oficială de respingere a iniţiativelor legislative de revizuire a Constituţiei prin interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, că prevederile încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană.

Mă uit la reacțiile reprezentanților PNL și USR din ultimele ore după decizia CCR de astăzi. Sunt uluit! Prima dată mă gândisem la populism, dar nu, nu e doar populism. Oamenii aștia încearcă o manipulare gravă, cu țintă pe CCR. Sper doar că i-a luat gura pe dinainte și nu cred nici ei ce zic. Cum poți să susții după o decizie luată cu unanimitate de CCR (unanimitate, adică de toți judecătorii constituționali prezenți la ședință, inclusiv de Livia Stanciu, numită de Klaus Iohannis) cum să mai creadă cineva că CCR e politizată?
Chiar vreți să ne faceți să credem că în țara asta doar Iohannis are dreptate? Același personaj care dă cu paltonul de limuzină de nervi că nu este servit? Același care e spectator la Consiliile UE? Cel care stă în vacanțe luxoase pe banii noștri? Același personaj care blochează Valea Oltului ca să meargă la doamna Carmen acasă? Cel care încalcă Constituția dimineața, la prânz și seara?
Klaus Iohannis a reușit, din păcate, să atragă în această aventură și Parlamentul României, care s-a văzut nevoit să se implice în transpunerea dorințelor lui Iohannis.
Iohannis nu are niciun fel de scuză pentru decizia de azi! A fost avertizat cu privire la întrebări. ALDE a spus încă dinainte de referendum, dar și după că prima întrebare nu poate fi transpusă în Constituție. Nu am reușit să îl întoarcem pe Iohannis din drumul său electoral. Au fost analiști și chiar susținători care i-au spus că nu e bine ceea ce face. Iohannis a mers mai departe, ignorând totul. 
Cum de s-a ajuns în această situație? Interesele politice ale președintelui au prevalat oricăror principii de constituționalitate. 
Pentru că a manipulat poporul cu bună știință pentru a obține avantaje electorale, pentru că a demonstrat că este un adevărat pericol pentru democrație, capabil să sacrifice orice pentru a mai obține un nou mandat, Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze!
P.S. Ce se întâmplă cu zecile de milioane de euro folosite pentru un referendum realizat doar pentru propriile interese ale președintelui Iohannis? Va da președintele înapoi din meditații banii cheltuiți?“, spune deputatul ALDE de Timiș, Marian Cucșa.