Legea Offshore a fost depusă în Parlament spre adoptare. Deputatul de Timiș, Cosmin Șandru spune că prin această lege se va putea debloca exploatarea de gaz din Marea Neagră, care va asigura consumul pentru populație. De asemenea, prin adoptarea legii Offshore primele gaze din Marea Neagră vor putea ieși în a doua parte a acestui an.
“La momentul acesta, extrem de multe discuții din spațiul european se referă la obținerea independenței față de gazul rusesc, în contextul crizei generate de războiul de la granița noastră. România este privilegiată în acest sens, pentru că Legea Offshore a fost depusă în Parlament spre adoptare. Prin această lege, se va putea debloca exploatarea de gaz din Marea Neagră, care va asigura consumul pentru populație, zăcământul fiind estimat la peste 200 miliarde de metri cubi. Acest lucru va oferi României independență și securitate energetică, având surplus de gaze naturale, dublându-și producția pentru o perioadă suficient de lungă, cât să poată dezvolta industrii care să consume gazul în țară. Prin adoptarea cu celeritate a acestei legi, primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua parte a acestui an, producția fiind de 1 miliard de metri cubi anual! Un alt aspect deosebit de important este modificarea sistemului de taxare a companiilor din energie, devenind unul mai prietenos cu investitorii!“, scrie pe pagina sa de Facebook, Cosmin Șandru.