Deputatul Cornel Sămărtinean și secretarul de stat Alexandru Mutruc și-au depus candidaturile la Consiliul Județean Timiș și primărie

Deputatul Cornel Sămărtinean și secretarul de stat Alexandru Mutruc și-au depus candidaturile la Consiliul Județean Timiș și primărie

Partidul Mișcarea Populară a depus marți, 18 august, candidaturile pentru funcția de primar al Timișoarei, de președinte al Consiliului Județean Timiș, dar și listele de consilieri locali și județeni.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Alexandru Mutruc este candidatul PMP Timiș pentru funcția de primar al orașului de pe Bega. “O zi foarte importantă. Vreau să mulțumesc domnului președinte Sămărtinean pentru încrederea acordată de a candida la poziția de primar al municipiului Timișoara. Trebuie să fac o mărturisire. Eu nu am dobândit nimic ereditar, ci prin muncă. De aceea, tema noastră principală de campanie este transparența administrației publice, a banilor publici, a contractelor. Toate contractele și toate achizițiile publice din Primăria Timișoara, dacă noi vom ajunge, le vom publica și toți timișorenii vor avea acces la toate datele“, a spus Alexandru Mutruc, după depunerea dosarelor.

Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș candidează din partea PMP, deputatul și președintele filialei, Cornel Sămărtinean.

O zi istorică pentru județul nostru, pentru orașul nostru, începând de astăzi cred că soarta județului se va schimba. PMP și-a nominalizat candidații, atât la Consiliul Județean, cât și la Primăria Timișoara. Începând de astăzi, PMP va intra într-un proces amplu de analiza și de gândire a tot ceea ce trebuie să fie acest județ, unul care, din păcate, de cel puțin zece ani stagnează, fără investiții, trăim numai pe spinarea cazurilor sociale. Este inadmisibil. Județul Timiș trebuie să se dezvolte, are nevoie de investiții majore, de fonduri europene, și, sigur că da, de minți luminate care să conducă acest județ. Eu cred că sunt o persoană care după opt ani de Parlament, pot să încerc și voi reuși, sunt convins că voi reuși să schimb soarta acestui județ. Voi transforma județul în județe similare din Germania, Austria, Franța. Cred că județul Timiș și cetățenii acestui județ merită o soartă mai bună“, a spus Cornel Sămărtinean după depunerea candidaturii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *