Deputatul Alfred Simonis: “Cîțu, Nica şi Fritz se joacă de-a politica cu falimentul Timişoarei”

Deputatul Alfred Simonis: “Cîțu, Nica şi Fritz se joacă de-a politica cu falimentul Timişoarei”

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis a făcut o scurtă analiza a vizitei premierului Florin Cîțu la Timișoara. Simonis spune că primul ministru Cîțu a venit la “pescuială de voturi”, fiind candidat la funcția de președinte al PNL. De asemenea, liderul deputaților social democrați spune că Florin Cîțu sacrifică Timişoara condusă de un userist pentru a le face pe plac primarilor liberali, de voturile cărora depinde la Congresul din 25 septembrie.

“Tupeul premierului Florin Cîțu manifestat la Timisoara a iritat opinia publica din Banat. Premier în funcție şi candidat la funcția de preşedinte al PNL, Cîțu a venit în Timiş la pescuială de voturi, l-a criticat pe Dominic Fritz, primarul Timişoarei şi “partener” de coaliție, pentru că a solicitat prea târziu ajutor financiar guvernamental pentru falimentara Colterm şi pentru că nu a cerut sprijin guvernamental concret pentru problema migranților.

Culmea e că a rostit aceste critici avându-l alături pe nimeni altul decât pe preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, liderul administrației publice județene, cel care se lăuda public în urmă cu o lună că a “rezolvat“ cu premierul problema unui ajutor guvernamental pentru Colterm. Că Dominic Fritz este un novice in administrația publică ne-am convins cu toții; că primarul Timişoarei este doctor în habarnism atunci când este obligat să rezolve probleme concrete a devenit, din păcate, o certitudine care va îngropa Timişoara în următorii 3 ani. Dar ceea ce este trist şi grav este cinismul şi indiferența domnilor Cîțu şi Nica față de problemele reale ale timişorenilor. Ei preferă, într-un calcul politicianist meschin, să îl lase pe Dominic Fritz să se facă de râs în intreaga țară, chiar dacă acest lucru măreşte riscul ca timişorenii să rămână fără căldură şi apă caldă şi ne lasă cu un număr periculos de mare de migranți în localitate.

Florin Cîțu sacrifică Timişoara condusă de un userist pentru a le face pe plac primarilor liberali, de voturile cărora depinde la Congres.
Alin Nica sacrifică Timişoara condusă de un userist gândindu-se că PNL va putea câştiga Primăria Timişoarei peste 3 ani. Dominic Fritz sacrifică Timişoara din neştiință şi ignoranță managerială şi administrativă.

Ce vină au totuşi timişorenii, obligați să asiste de pe margine la acest spectacol politic jalnic, cu 3 protagonişti mincinoşi, cu agende personale ascunse, cu interese care nu au nimic în comun cu problemele reale ale Timişoarei ?”, a scris pe pagina sa de Facebook, Alfred Simonis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *