Deputatul Alfred Simonis arunca bomba. Liberalii vor printr-o manevra sa lase Timisoara fara spital regional

Deputatul Alfred Simonis arunca bomba. Liberalii vor printr-o manevra sa lase Timisoara fara spital regional

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis susține că PNL pune la cale o manevră prin care va lăsa Timișoara fără spital regional. Pionul otrăvit este nimeni altul decât noul director al Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu.

Conducerea liberală a Spitalului Judetean din Timisora ne intinde o capcana în care este obligatoriu să nu cădem, dacă ținem la sănătatea oamenilor din acest oraș. Liberalii din Timiș reușesc să bată record după record la punerea în practică a unor inițiative îndoielnice. Asta e clar. Există însă una referitoare la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu” Timișoara, care deși aparent pare doar o formală modificare de statut, ascunde o foarte gravă și nefericită manevră, care ne va lăsa fără spital regional. Că sunt buni la fente și la manevre, asta nu e o noutate, însă pe această temă, pur și simplu sfidează. În februarie 2019 PNL Timiș anunța că va demara o campanie de strângere de semnaturi pentru spitalele regionale, inclusiv pentru Timișoara, asta ca să arate că sănătatea și construcția spitalelor sunt priorități clare pentru PNL. Un an și câteva luni mai târziu, managerul celui mai mare spital din vestul țării, tânărul liberal Raul Pătrașcu, girat de PNL, ticluiește să transforme unitatea pe care o conduce într-un spital regional. Această manevră, gândită în defavoarea totală a pacienților, va pune cu siguranță punct investiției într-un spital regional nou, așa cum merită Timișoara. Păi ori ne dorim un spital regional nou și modern, ori nu ne mai dorim, domnilor de la PNL. Ar fi bine să vă clarificați intențiile și să nu vă jucați cu sănătatea oamenilor. Un spital regional nou, la standarde europene, ar fi un câștig fantastic pentru oraș, județ și regiune. Și ar însemna ca toți cei care merg acum la Szeged, Budapesta sau Viena, să se poată trata în condiții similare chiar la ei acasă“, a scris pe pagina sa de Facebook, deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis.