De la Timișoara medicii cer Ministerului Sănătății să recunoască endometrioza ca o boală cronică

De la Timișoara medicii cer Ministerului Sănătății să recunoască endometrioza ca o boală cronică

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

La Centrul Regional de Afaceri Timișoara, Asociația Eu și Endometrioza, fondată de Clarisa Iordache, organizează prima conferință internațională din România, dedicată pacientelor cu endometrioză: “Endometrioza – Abordări terapeutice și de diagnostic”, în perioada 20 -22 septembrie.

Evenimentul face parte din seria conferințelor medicale pe care Asociația Eu și Endometrioza le organizează pentru informarea pacientelor din România fiind, de altfel, prima conferință internațională de acest gen, dedicată pacientelor de la noi din țară.

Aproximativ 400.000 -500.000 de românce, dintre care 10% se află în stare gravă, suferă de una dintre cele mai teribile boli ginecologice: endometrioză. Dr. Voicu Simedrea – medic primar obstetrică – ginecologie a spus că această boală reprezintă o problemă de sănătate publică, de aceea Ministerul Sănătății trebuie să o ia foarte în serios, nu să o trateze cu indiferență, așa cum o face în acest moment. Tratarea endometriozei la cele aproximativ 500.000 de românce generează costuri uriașe, fiindcă aceste paciente ajung chiar să nu mai poată avea un loc de muncă și, de cele mai multe ori, căsniciile se destramă, din cauza acestei teribile maladii. În premieră, la conferință au participat și pacientele. În același timp se desfășoară și “Timisoara International Knee and Arthoscopy Course”, la care participă peste 50 de medici chirurgi ortopezi. La cele două conferințe sunt invitați speakeri din România, dar și de pe plan internațional, specialiști de renume pe plan mondial.

Am făcut un memoriu fundamentat de 70 de pagini prin care cerem ca Ministerul Sănătății să recunoască endometrioza ca o boală cronică. Am cerut și un program național prin care pacientele să fie sprijinite în mod concret să se trateze cu succes, fiindcă tratamentul este costisitor. Mi s-au acordat trei minute la minister să prezint materialul. Aștept de un an și jumătate un răspuns oficial din partea Ministerului Sănătății, dar nu mi-a parvenit. Am încurajat și asociația pacientelor să depună un memoriu la minister”, a spus dr. Voicu Simedria, vineri, la Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *