Incredibil, dar adevărat. Dan Idolu, directorul Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan, ci a folosit…apă de gură “Listerine”, care avea şi alcool, cu doar câteva minute înainte ca poliţiştii să-l pună să sufle în fiolă. Prin urmare, Dan Idolu are de gând să dea în judecată firma “Listerine”, şi nu numai.
Vă reamintim că Dan Idolu a fost prins de poliţişti, în urmă cu două săptămâni, cu o alcoolemie la volan de 0,28mg/l alcool pur în aerul expirat. Însă, directorul aeroportului din Timişoara a solicitat să fie condus la spital pentru efectuarea probelor de sânge, deoarece a încercat să le explice oamenilor legii că nu a consumat alcol, ci a folosit apă de gură.
„Prin prezentul comunicat doresc să prezint opiniei publice, informată eronat despre incidentul din 20.08.2016 când am fost oprit, consider eu, nejustificat în trafic de către un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Rurală Timişoara. Acest echipaj m-a abordat într-un mod neconform cu procedurile standard ale poliţiei rutiere, supunându-mă apoi unui test cu dispozitivul alcooltest pentru determinarea concentraţiei de alcool în aerul expirat. Mi s-a comunicat, fără a-mi fi arătat rezultatul de pe dispozitiv, că în urma testării a rezultat o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,28 mg/l şi că mi se va întocmi un proces verbal de contravenţie. Am contestat acest rezultat verbal şi prin menţiune scrisă în procesul verbal întocmit, pentru că în fapt nu am consumat alcool, dar cu 2-3 minute înainte de testare (în momentul în care staţionam pe acostamentul drumului) am utilizat produsul farmaceutic „Listerine” pentru igiena cavităţii bucale, care are în componenţă alcool şi care ar putea influenţa rezultatul testului”, a transmis Dan Idolu.
Directorul aeroportului din Timişoara mai precizează că rezultatul analizelor de sânge arată că nu a consumat deloc alcool. „Am solicitat prelevarea de probe biologice de sânge şi analizarea acestora de către Institutul de Medicină Legală – partenerul independent al justiţiei, care are capacitatea tehnică şi profesională de a prelucra şi analiza probe cu metode obiective şi ştiinţifice. Rezultatul acestor teste consemnat în buletinul de analiză toxicologică anexat a consemnat că în urma analizării celor două probe biologice de sânge, cantitatea de alcool exprimată în grame la 1000 ml de sânge este zero (absent)”, mai precizează Dan Idolu.
Prin urmare, directorul aeroportului timişorean anunţă că vrea să ia mai multe măsuri, pentru că imaginea i-a fost prejudiciată, ca urmare a incidentului de la sfârşitul lunii august.
“Voi continua acţiunea iniţiată de mine în instanţă în 23.08.2016 pentru anularea procesului-verbal de contravenţie. Voi solicita prin instanţă Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră să efectueze o expertiză tehnico-juridică pentru verificarea calităţii dispozitivelor etilotest aflate în dotarea I.P.J. Timiş, precum şi influenţa asupra rezultatelor testelor cu aceste dispozitive în cazul folosirii de produse farmaceutice pentru igiena cavităţii bucale. Voi sesiza Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului pentru publicare de informaţii incomplete pe eticheta produsului „Listerine”, care nu precizează conţinutul/concentraţia de alcool din compoziţie precum şi efectul utilizării acestui produs înainte de testarea concentraţiei de alcool în aerul expirat. Voi solicita, prin acţiune în instanţele de judecată, despăgubiri pentru daune morale de la societatea autorizată să importe şi să distribuie produsul „Listerine”, pentru că pe eticheta produsului nu este notificat riscul utilizării produsului înainte de testarea cu dispozitive etilotest. Voi solicita conducerii I.P.J. Timiş să iniţieze o acţiune de cercetare disciplinară a şefului de echipaj de poliţie care implicit mi-a adus prejudicii de imagine printr-un comportament neconform cu procedurile standard ale poliţiei rutiere”, mai transmite Dan Idolu.