Cursurile la UMF Timișoara vor avea loc on-line

Cursurile la UMF Timișoara vor avea loc on-line

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Pentru a contribui la siguranța studenților, a cadrelor didactice, a angajaților UMFVB Timișoara și de altfel a întregii comunități, inițiativa conducerii UMFVBT de a continua, temporar, procesul educațional la distanță, prin intermediul mijloacelor on-line a fost aprobată în 11 martie, de către Senatul Universității.

Prof. univ. dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara a subliniat următoarele: ”Pentru informare, puteți consulta metodologia ce guvernează modalitatea de desfășurare la distanță a procesului educațional pe site-ul universității. Începând de ieri (joi), site-ul universității a început să fie populat cu primele materiale de studiu, urmând ca, etapizat, până în 20 martie 2020 să fie încărcate toate materialele, pentru toate programele de studiu, toți anii și toate facultățile. Pe această cale, vă transmit că programul de pregătire în rezidențiat continuă conform curiculei stabilite de către Ministerul Sănătății, iar examenele de specialitate și primariat se vor desfășura conform unei metodologii stabilite de către Ministerul Sănătății, informațiile despre acest subiect putând fi obținute de la Direcțiile de Sănătate Publică județene. Urmare a vizitei pe care am întreprins-o ieri, 12 martie 2020, în cadrului Ministerului Sănătății, la solicitarea domnului Ministru transmit rugămintea cadrelor didactice și medicilor rezidenți din specialitățile boli infecțioase, pneumologie, epidemiologie și sănătate publică să răspundă solicitărilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Persoana desemnată responsabil de legătură cu Ministerul Sănătății și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență din partea universității noastre este Prof. Dr. Oancea Cristian, director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara. Vă îndemn ca în această perioadă să respectați recomandările autorităților, să vă informați doar din surse oficiale și, împreună, să dăm dovadă de un comportament responsabil: corpul academic al unei universități cu profil medico-farmaceutic trebuie să fie un exemplu de comportament și atitudine în comunitate!”.