Cum va fi sărbătorit Dragobetele la Muzeul Satului Bănățean?

Cum va fi sărbătorit Dragobetele la Muzeul Satului Bănățean?

- in Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Timișorenii sunt invitați la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde să îl sărbătorească pe Dragobetele, luni, 24 februarie, de la ora 11.00, în sala de conferințe.

Primăvara îşi anunţă timid apariţia, în timp ce Dragobetele, zeul dragostei, o întâmpină în clinchet de clopoţei, cu multă veselie. ”Este primul nostru eveniment din 2020. Noi le ieşim bucuroşi în întâmpinare pe data de 24 februarie şi vă aşteptăm cu drag la noi în sala de conferinţe, să sărbătorim împreună. Alături de noi vor participa grupul Senioarele din Timişoara şi Tinerele condeie, în cenaclu. Invitați speciali sunt Lia Lungu, cu Cântece şi descântece de dragoste și Maria Garas cu poezie şi cântec de dragoste“, spune organizatorul evenimentului dr. Maria Mândroane, etnolog.