Cum sunt umiliți părinții la înscrierea copiilor la creșă?

Cum sunt umiliți părinții la înscrierea copiilor la creșă?

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Nebunie la înscrierea copiilor la creșe, la Timișoara. Miercuri 1 iulie, peste 100 de tinerii părinți așteptau la grămadă și pe temperaturi caniculare, să își înscrie copiii la creșă.

De la început au fost probleme pentru că numai un ghișeu a fost deschis. Din cauza rândului, s-a mai deschis un ghișeu. Oricum, situația denotă lipsă de organizare a Serviciului de Creșe din Timișoara și lipsă de respect față de cetățeanul contribuabil, într-o situație riscantă, privind infecția cu COVID19 și în stare de alertă.

Părinții au venit încă de la ora 8, deși ghișeul s-a deschis la ora 8.30, numai să prindă un număr mai bun. Ei ar fi dorit ca înscrierea să aibă loc online, pentru a fi evitată aglomerația și riscul de infecție cu SARS-COV2, dar se pare că birocrații de la primăriei au avut altă opțiune.

Stăm la grămadă ca proștii in stradă cu dosarul pe temperaturi în pragul caniculei, în risc mare de infectare cu coronavirus. A fost numai un ghișeu deschis, dar acum a mai venit o doamnă. Sunt două ghișeuri. Eu am numărul 62. Teoretic pe oră înregistrează 15 dosare. Eu trebuia să ajung la rând în 4 ore. Dacă acum a mai deschis un ghișeu vor înscrie 30 pe oră și probabil voi ajunge mai repede la rând. Soluția ideală era ca să depunem dosarul online. Eram la adăpost și față de COVID19. Numai la noi e prostia asta, să umbli cu dosarul pe la ghișee, când mai simplu era să îl încărcăm online“, a declarat un părinte resemnat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *