Conform, Direcției Agricole Județene Timiș, peste jumătate din suprafața de 180.000 de ha de porumb din Timiș era recoltată, la jumătatea lunii octombrie, dar ploile din ultima vreme a mai blocat activitatea. În următoarea perioadă, se anunță vreme bună în câmpia de vest, cu soare și temperaturi cuprinse între 17 – 20 de grade, până în noiembrie, fără ploi. Fermierii vor putea să finalizeze recoltarea la porumb și semănatul la grâu. La porumb, se preconizează o producție de 6.000 -7.000 de kg la ha, în medie, dar sunt zone unde s-au obținut și 10.000 – 12.000 kg la ha. Recoltarea florii soarelui de pe cele aproape 80.000 de ha s-a finalizat, cu o producție medie de 2.300 -2.500 kg la ha. Unele probleme sunt la rapiță. Deși a fost semănată în septembrie, există parcele unde plantele abia au răsărit, în octombrie, după ploi.
”Rapița avea umiditate și evolua bine. Vom vedea cum va intra în iarnă, cu câte frunze. Ideal ar fi 4-6 frunze sau mai multe. Dacă va fi o toamnă prelungită, fără ghețuri la început sau dacă vor fi ghețuri bine ar fi să existe și zăpadă, atunci rapița se va salva”, a spus prof. univ. dr. Doru Petanec, directorul Direcției Agricole Județene Timiș. În 2020, au fost semănate 22.000 de ha în Timiș. Grâul și orzul au răsărit, dar mai sunt fermieri care au început semănatul la aceste culturi, după 10 octombrie. În jur de 130.000 de ha de grâu vor fi cultivate în Timiș. ”Pentru grâu situația decurge bine. Au fost ploi la timp și există umezeală în sol. Sunt speranțe cu grâul. Acum se lucrează bine la semănat. Nu avem băltiri. Nu sunt probleme. La vie și la pomi fructiferi s-a finalizat, de asemenea, recoltatul. Va fi un vin de foarte bună calitate. Procentul de zahăr este de peste 200. A acumulat mult zahăr că a fost cald când trebuie, în luna august”, a mai spus prof. Petanec. Conf. univ. dr. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Lovrin, a spus că rapița pe loturile stațiunii a fost cultivată în luna septembrie, dar la începutul lunii octombrie nu era răsărită deloc.
”După ploile acestea care s-au declanșat în Timiș sperăm că va răsări. Pe de altă parte sunt semne bune și pentru grâu. Problema este că, dacă ploile țin o săptămână, cât se preconizează sau mai mult, atunci o să întârziem și cu grâul să îl băgăm în pământ. E bine că se va aduna apă în sol. E foarte bună această ploaia pentru agricultură în câmpia de vest. Dacă apucăm să semănăm la timp în umiditate, va fi foarte bine pentru grâu. Unde există și umiditatea necesară, plantele pot răsari în condiții optime. De aceea sunt semne bune pentru grâu, anul acesta, încă de la început. Astfel, cultura va intra în iarnă așa cum trebuie și nu vor fi probleme. Intrând în iarnă o plantă viguroasă și sănătoasă, cultura va rezista, inclusiv la o secetă dacă va veni în primăvară. Cu rapița vom vedea cum va evolua, dacă va răsări după aceste ploi. Va aduna 2.000 de grade temperatură și va fi bine. Dacă nu, va fi o problemă, dacă va fi o iarnă geroasă și agresivă. Suma gradelor de temperatură trebuie să treacă de 2.000 de grade, pe o perioadă de aproximativ două luni. Rapița ar fi trebuit să răsară în septembrie, dar așteptăm. Dacă răsare, în octombrie, și va veni frigul și o va prinde în două frunze, va fi grav. În mod normal ar trebui să aibă patru frunze la intrarea în iarnă”, a explicat Horablaga.
Doru Moț, fermier în Sânnicolau Mare, speră și el că după ploile de la începutul lunii octombrie, rapița va răsări cu succes. ”Acum s-a creat climatul pentru ca rapița să răsară. Sămânța încă se află în pământ în condiții de agrotehnică, fertilizare, normă de semănat, adâncime, dar dacă nu e apă -H2O? Vine iarnă și sunt o serie de factori care au un dinamism pe care nu îl poți anticipa. Se poate să fie o toamnă foarte lungă și caldă. Poate veni o iarnă cu temperaturi acceptabile și rapița ar avea șansa să reziste, dacă va răsări după aceste ploi. Ajunge în patru frunze nu în opt sau zece. Sunt speranțe”. Probleme sunt și în zona Cărpiniș. Acolo, pe anumite zone, plantele au ieșit la lumină, dar totul e neuniform.