Cum l-au sărbătorit pe Mihai Eminescu doamnele de la OFL Timiş?

Cum l-au sărbătorit pe Mihai Eminescu doamnele de la OFL Timiş?

- in Social
0

Doamnele liberale l-au sărbătorit pe “prinţul poeziei româneşti” Mihai Eminescu –  formula aparține dr. Georgeta Rus co-președinta Organizației Femeilor Liberale Timiș, joi 15 ianuarie. Cu acest prilej, doamnele s-au reunit la o cafea, la o apă sau suc, fiecare după preferințe, dar fără pic de alcool, și s-au pus la recitat poezii câteva ore, chiar au fost intonate melodii emoţionante pe versurile lui Eminescu.

“Noi facem şi politică, dar suntem feminine, sensibile la tot ce e frumos şi vrem să transmitem tuturor, mai ales tinerilor, înclinaţia spre emoţia de a lectură o poezie eminesciană. Educaţia, alături de respectul faţă de semeni, de credinţă, reprezintă apanajul feminităţii şi ne prinde foarte bine să avem astfel de momente pe lângă muncă ce o depunem fiecare acasă, la familie, gospodărie, în profesia noastră. Vom mai avea astfel de întâlniri, la care sper să participe cât mai multă lume”, a declarat Rus, consilier județean PNL.

G. M.