Cu ajutorul a două aparate de 190.000 de euro, specialiștii de la USAMVB vor depista metalele grele din sol și apă

Cu ajutorul a două aparate de 190.000 de euro, specialiștii de la USAMVB vor depista metalele grele din sol și apă

- in Agricultura, Educatie, Locale, Stiri
0

În cadrul celei de-a treia întâlniri, prof. univ. dr. Adina Berbecea, expert for heavy metal analys, a prezentat cele două aparate speciale, în valoare de aproape 190.000 de euro, cu care specialiștii vor încerca să identifice rezidurile de metale grele din pământ și din apă din județul Timiș, în cadrul proiectului Cross border network for education and research of natural resources.

Obiectivul general principal al proiectului este crearea de rețele transfrontaliere pentru educarea și monitorizarea poluării mediului (metale grele, pesticide, erbicide, insecticide), cu scopul de a utiliza datele colectate prin monitorizare pentru educația studenților, fermierilor și membrilor a organismelor și autorităților competente și a publicului larg despre protecția mediului și utilizarea durabilă a resurselor naturale, în special terenurile agricole și apă.

Spectrofotometru utilizează plasmă care se deplasează între doi poli ai unui magnet și angrenează ionii metalici și metaloizi care se găsesc în probele de analizat. Avantajul este că aparatul are capacitatea să depisteaze concentrații foarte reduse de ioni metalici, e foarte sigur și are o precizie foarte mare să identifice reziduri de metale grele și metaloizi.

Ca și gaze purtătoare ale ionilor sunt hidrogenul, heliu și argonul. În funcție de natură metalului, se selectează gazul purtător, dar mentenanță și consumabilele sunt foarte scumpe, fiind un aparat așa exact.

În funcție de natură matricii în care se găsesc metalele grele,  a fost achiziționat și un digestor cu microunde, fiindcă probele solide  trebuie  mineralizate cu un amestic de acid azotic și acid clorhidric cu apă regală.

Aparatul funcționează la presiune și temperatura ridicate de aceea și mineralizare se face într-un timp foarte scurt totul decurgând în fiole acoperite aparatul funcționează în fiole din textolit inerte la reactivii chimici și rezistente la presiune și temperatura, iar cel care aplică procedura nu inhalează gaze.

Aparatele ne vor ajută să depistăm conținutul de metale grele din apă și din sol și din matricele organice“, spune prof. Berbecea

În toamna, toate rezultatele analizelor vor fi finalizate și se va ști exact ce se întâmplă în zona această transfrontalieră, legat de poluarea cu metale grele a apelor de suprafață și adâncime și a solului.

Numărul de probe este foarte mare. Din 56 de locații luate din trei nivele de adâncime 30 cm, 40 cm și 60 cm. Sunt mii de analize. Probele pe care le-am recoltat vor fi duse și în Serbia pentru a fi analizate și de specialiștii parteneri din țară vecină, iar probele luate de ei vor fi aduse la noi și vor fi analizate și de noi“, a subliniat prof.  Florin Crista, coordonatorul activităților.

Analizele de sol sunt extrem de importante pentru a putea determina corect necesarul de nutrienti pentru culturi si continutul in metale grele.

Întrucât suprafaţa de teren pentru care se doreşte cunoaşterea continutului de metale grele este mare, se impune recoltarea probelor după anumite criterii.

 Probele recoltate trebuie să reprezinte o medie a întregului (parcelă), să fie intr-o cantitate suficient de mare pentru a permite efectuarea tuturor determinărilor. Prelevarea probelor se face cu atentie pentru a elimina  contaminarea si impurificarea lor .

Acest proiect transfrontalier tratează provocările comune în protecția și utilizarea durabilă a principalelor resurse naturale, terenuri agricole și apă, în regiunea transfrontalieră a regiunii Banatului de Sud și a județului Timiș. În aceste două regiuni poluarea nu este monitorizată sistematic. Lipsa datelor determină lipsa acțiunilor din partea utilizatorilor direcți, autorităților și populației rezidente cu privire la protecția și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Prin acest proiect vor fi stabilite doua sisteme de monitorizare care vor include monitorizarea solurilor agricole și a surselor de apă din regiunea transfrontalieră, privind poluarea cu metale grele.

Metalele grele sunt prezente în mod natural în sol și ape. Unele metale grele sunt indispensabile vieții, însă în concentrații mari, pot deveni toxice; cuprul, zincul, manganul, fierul etc. sunt doar câteva  exemple. Există însă și o altă categorie de metale grele, care sunt toxice și în concentrații scăzute, precum cadmiu, mercur, plumb, crom.

Contaminarea solului și a apei cu metale grele este una dintre problemele majore datorate poluării. Asimilarea lentă a acestor substanțe ne afectează solul, apa, aerul si sănătatea, producând modificări cronice ale sistemelor fiziologice. Poluarea cu metale grele este un lucru serios, atât la nivel de mediu (sol si apa), cat si atunci când vine vorba de sănătatea noastră“, a mai explicat prof. dr. univ. Florin Crista.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *