Criminalul politistului din Recas, in arest preventiv. Sustine ca n-a vrut sa-l omoare pe agent

Criminalul politistului din Recas, in arest preventiv. Sustine ca n-a vrut sa-l omoare pe agent

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0

Marcel Ionel Lepa a fost prezentat, astazi, în fața magistraților Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar judecătorii au admis cererea.

Criminalul polițistului a fost audiat, de dimineață, timp de mai multe ore, iar apoi reținut. În timpul audierilor, Marcel Ionel Lepa a recunoscut că el a tras în polițist, dar că a vrut să-l împuște în picioare, nu în piept și gât.

Totodată, bărbatul a spus că îi pare rău de ce s-a întâmplat. “Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 07.06.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, aflate în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie. S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în după-amiaza zilei de 02.06.2019, în jurul orei 15.00, în timp ce încerca să scape prin fugă de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş care l-au depistat într-un imobil din localitatea Izvin, jud. Timiş, înarmat fiind fără drept cu un pistol letal marca Singer, cu gloanţe de calibrul 7,65 mm, a sărit pe geam afară în stradă și l-a împuşcat mortal pe agentul şef principal A.C. din cadrul Poliției Orașului Recaș, ce asigura perimetrul din exterior şi care se afla la marginea străzii, trăgând asupra acestuia două focuri de armă la nivelul pieptului, respectiv la baza gâtului. Inculpatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 4 ani, 8 luni şi 1486 zile cu închisoarea dispusă de Judecătoria Lugoj la data de 05.10.2017, rămasă definitivă în data de 25.04.2018, pentru comiterea unei tentative de tâlhărie calificată”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.