Coronavirus: peste 2.000 de cazuri noi și 172 de decese

Coronavirus: peste 2.000 de cazuri noi și 172 de decese

- in National, Sanatate, Stiri
0

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 979.445 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 415 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 27.683 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 26.04.2021 (10:00) – 27.04.2021 (10:00) au fost raportate 172 decese (89 bărbați și 83 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 159 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent“, transmite GCS.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.851. Dintre acestea, 1.336 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.291.143 de  teste RT-PCR și 863.621 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.971 de teste RT-PCR (12.097 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.874 la cerere) și 10.266  teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 53 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 32.687 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.004 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.524 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *