Corina Creţu candidează pe lista Pro România pentru un mandat în Parlamentul European şi este unul dintre cei mai experimentaţi politicieni români la Bruxelles. “Reprezint România la Bruxelles încă din 2005, deci de aproape 15 ani. Înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene, în perioada 2005 – 2007, am fost observator în Parlamentul European, iar apoi, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, am fost aleasă și realeasă europarlamentar, pentru ca din 2014 să mă ocup de portofoliul politicii regionale în Comisia Europeană. Ca atare, cred că am acumulat suficientă experiență în instituțiile europene, atât în legislativul european, cât și în executivul european, experiență pe care o pot folosi în beneficiul României. Și trebuie să fim realiști: cei care cunosc realitățile europene știu că ești respectat și ai un cuvânt de spus în primul rând dacă ai o experiență solidă la Bruxelles”, spune Corina Creţu.
Funcţia de comisar european, pe care Corina Creţu a ocupat-o în ultimii cinci ani, a adus o sumedenie de avantaje României, iar acestea au venit în urma unei munci susţinute. “Am văzut cum deciziile mele de la Bruxelles au schimbat în bine viața de zi cu zi a românilor. În calitate de Comisar European, m-am bătut ca România să recupereze bani europeni pe care era să-i piardă și am reușit, astfel, salvarea de proiecte. Așa cum știți, am prelungit anumite termene depășite și am început construcția unui număr de proiecte majore care contribuie la dezvoltarea României și la o mai bună calitate a vieții pentru români. Totodată, din momentul în care am ajuns Comisar European, am depus toate eforturile pentru ca țara noastră să depășească procentul de 90% rată de absorbție pentru perioada de programare financiară 2007-2013. În același interval, am propus soluții concrete autorităților din România pentru absorbția fondurilor europene în perioada 2014 – 2020, în vreme ce pentru perioada 2021-2027 am reușit o alocare cu 8% mai mare pentru România în privința politicii de coeziune. În toate regiunile țării viața românilor a fost îmbunătățită direct de fondurile europene. Am bătut țara la pas în aceste săptămâni și am revăzut locuri în care am fost și în calitate de Comisar European. Nu a fost localitate prin care să trec și să nu văd măcar un proiect finanțat din fonduri europene”, a mai declarat candidatul Pro România.
Din viitoarea sa calitate de parlamentar european, Corina Creţu îşi propune să continue eforturile de dezvoltare a României cu fonduri europene: “Votul pe care îl dăm pe 26 mai este crucial, pentru că va avea efecte atât asupra României, cât și asupra întregii Uniuni Europene. Mai mult decât atât, e un vot care privește viitorul nostru, al tuturor, însă cu precădere al generațiilor care s-au născut în anul 2000 și care au acum, pentru prima dată, șansa de a-și hotărî singuri viitorul. Uniunea Europeană a adus beneficii certe și este un proiect unic, care a asigurat pace și prosperitate continentului nostru. Îndemnul meu către români este acela de a ieși la vot pentru că pe 26 mai vom alege ce fel de Românie ne dorim pentru noi și pentru generațiile viitoare. Dacă ne dorim o Românie europeană, cu prieteni, cu aliați, atunci PRO România este opțiunea pe care o au la îndemână”, a conchis Corina Creţu.
Realizat de TDT Vest Cons la comanda Pro România
CMF: 41190009