Controale și amenzi pentru comercianții de pe Brâncoveanu

Controale și amenzi pentru comercianții de pe Brâncoveanu

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

ISU Banat Timișoara a prezentat, marți 25 iunie, rezultatele activităților din ultima perioadă, precum și proiectele de viitor. Astfel, pentru prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă I.S.U. Banat desfășoară, în perioada 1 iunie-30 septembrie, controale privind apărarea împotriva incendiilor la obiectivele cu destinația alimentație publică, comerț și turism agrement unde se înregistrează afluență mare de persoane.

Astfel, până în prezent au fost executate 21 de controale privind apărarea împotriva incendiilor, fiind constatate 77 deficiențe, din care 6 au fost remediate pe timpul controalelor.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de avertismente și 8 amenzi în cuantum de 114.100 lei.

O particularitate a acestor controale au fost cele executate în zona bulevardului Brâncoveanu din Timișoara, unde s-au aplicat cele mai multe sancțiuni în cuantum de 84.100 lei, inclusiv o sancțiune complementară privind pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu pentru un operator economic.

Menționăm că la acest operator economic au fost aplicate, în ultimii 2 ani, sancțiuni contravenționale conform principiului gradualității și până în prezent nu a fost luată nicio măsură de către acesta pentru a intra în legalitate”, susține ISU Timiș.