Contractul lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, reziliat de CNAIR

Contractul lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, reziliat de CNAIR

- in Actualitate, Locale, Stiri, Utile
0

Se amână deschiderea lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva. Asociația Pro Infrastructură a anunțat miercuri, 28 august, că CNAIR a reziliat contractul cu firma care a realizat lucrările.

CNAIR a reziliat contractul lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva. La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc și executanții lui din CNAIR au persistat în șantajarea constructorului și obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanției tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii. Imaginați-vă rezilierea unui contract al unei case unde mai trebuie pus un bec. Pentru profesioniștii din domeniul infrastructurii de transport așa ceva este de neimaginat. Probabil vorbim de o premieră la nivel mondial. Nodul Holdea (parte a altui contract cu același antreprenor) nu este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite nu a fost inclus și nici plătit în cel reziliat astăzi”, au precizat reprezentanții ONG-ului.

În aceste condiții, Asociația Pro Infrastructură atrage atenția asupra faptului că inaugurarea celor 21 de kilometri ai lotului 3 din autostradă devine incertă.

Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanția de 4 ani și că vom avea mulți ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului“, a conchis ONG-ul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *