Contractul cu firma care a câștigat licitația privind realizarea noii descărcări de pe autostrada A1, din localitatea Sânandrei, este la un pas de a fi reziliat. Anunțul a fost făcut, vineri, la Timișoara, de către Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de faptul că stadiul lucrărilor este de doar 2% în trei luni.
„În ceea ce privește descărcarea de la Sânandrei de pe autostradă, cei zece kilometri, folosesc acest prilej să le transmit domnilor de la Todini care au început bine, spre deosebire de cei de la Tirrena Scavi, și că un progres de 2% în trei luni nu îl accept. Să ia aminte la ce au pățit cei de la Tirrena. Atât au avut progres în primele trei luni ale acestui an: 2%. Din câte știu eu, DRDP a și înaintat documentele pentru certificat negativ pentru cei de la Todini. Așa că aviz amatorilor, nu este treaba mea să fac rezilieri, nici nu-mi doresc acest lucru, sincer să fiu. Eu îmi doresc ca proiectele să meargă în ritmul în care trebuie și să nu ajungem în situații de acest tip. Dar nici să fim luați de fraieri și să găsim tot felul de scuze, care unele dintre ele sunt inventate. Așa că folosesc acest prilej pentru a atrage atenția public că progresul de 2% pe trei luni nu este acceptabil. Sper să-și revină, o să vedem ce se va întâmpla în luna aprilie, poate chiar început de mai și dacă lucrurile nu-și revin acolo, știți și dvs. care e finalitatea. Sper să nu se ajungă acolo”, a afirmat ministrul Grindeanu.
Traseul drumului de legătură începe cu circa 300 metri înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția nord-est, spre autostrada A1. Traseul va avea o lungime de circa 10 kilometri. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 190 milioane lei, fără TVA.