Poate începe modernizarea căii ferate care leagă Lugoj de Timișoara Est. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor anunță că a fost desemnat un constructor și pentru acest lot.
Așadar, toate cele patru loturi ale tronsonului de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, cu o lungime de 162 kilometri, au constructori desemnați.
„Astăzi a fost desemnat constructorul pentru modernizarea liniei de cale ferată pe secțiunea Lugoj – Timișoara Est (lotul 2)! Contractele au ca principal scop creșterea până la 160 de km/h a vitezei de circulație a trenurilor de călători și până la 120 de km/h a trenurilor de marfă. Pentru finalizarea proiectării și a lucrărilor pe Lotul 2 (Lugoj – Timișoara Est), constructorul spaniol are la dispoziție 42 de luni, după semnarea contractului”, a declarat Sorin Grindeanu.
Valoarea modernizării celor 54 de kilometri ai acestui lot se ridică la 1,9 miliarde de lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene, prin PNRR.