Consilierul județean PNL, Andrei Cotețiu, găsit de ANI în conflict de interese administrativ

Consilierul județean PNL, Andrei Cotețiu, găsit de ANI în conflict de interese administrativ

- in Locale, Politica, Stiri
0

Consilierul județean PNL, Andrei Cotețiu a fost declarat în conflict de interese administrativ de Agenția Națională de Integritate (ANI).

În exercitarea mandatului de consilier județean, a participat, în perioada 2021-2023, la deliberarea și adoptarea mai multor hotărâri ale C.J. Timiș privind aprobarea bugetului local al jud. Timiș, care puteau produce un folos pentru asociația în cadrul căreia persoana evaluată deținea funcția de inginer și cea de director executiv, și de la care încasa venituri de natură salarială. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. e) și alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019“, a transmis luni, 1 aprilie, ANI.

De asemenea, la finalul anului trecut, Andrei Cotețiu a fost declarat incompatibil cu funcția publică pentru că a deținut simultan funcția de consilier județean și membru în CA al Colterm.

Totodată, menționăm faptul că la data de 18 decembrie 2023, Agenția Națională de Integritate a constatat și starea de incompatibilitate în cazul lui COTEȚIU ANDREI, întrucât, în perioada 27 octombrie 2020 – 25 martie 2021, a deținut și exercitat simultan atât funcția de consilier județean cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație/ administrator în cadrul unei companii locale al cărei acționar unic este C.L. al Mun. Timișoara. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003“, mai transmite ANI.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *