Conducerea UPT chemată la NEGOCIERI. Sindicaliștii din SLUPT amenință cu PROCESE dacă tinerii doctori nu primesc sporul de 15%

Conducerea UPT chemată la NEGOCIERI. Sindicaliștii din SLUPT amenință cu PROCESE dacă tinerii doctori nu primesc sporul de 15%

- in Educatie, Locale, Slider, Stiri
0

Sindicaliștii din SLUPT amenință cu procese dacă tinerii doctori (cadre didactice și cercetători care au obținut titlul de doctor după anul 2009) nu își primesc sporul de 15%, conform Legii 71/2015.

Aproximativ 150 de cadre didactice și cercetători din Universitatea Politehnica Timișoara pot avea o surpriză plăcută în prag de sărbători, acest lucru depinde în cea mai marea măsură de hotărârea pe care o va lua Consiliul de Administratie al UPT în ședința de marti 8 decembrie. Conducerea Sindicatului Liber din UPT a decis să cheme la negocieri universitatea.

„În cadrul ședinței din 25 noiembrie, Consiliul SLUPT din Politehnica Timișoara a luat o hotărâre în ce privește aplicarea legii 71 din 2015. Vom transmite o adresă oficială către conducerea UPT – prin care vom cere să se soluționeze problema pe cale amiabilă pentru a nu se ajunge la darea în judecată. Este vorba despre 15% sporul de doctorat pentru colegii ce au susținut doctoratul în perioada 2010 – 2015. Conform legii 71 au dreptul și ei la acest spor. Pentru că metodologia de aplicare de la minister nu a venit la timp și nici deblocarea fondurilor considerăm că UPT dispune de bani din venituri proprii, pentru a sprijini tinerii doctori (cadre didactice și cercetători)  cu salarii mici și cei ce o duc greu în UPT”, a declarat pentru www.banatulmeu.ro Corneliu Podoleanu, președintele sindicaliștilor din Universitatea Politehnica Timișoara.

Mișcarea de la Timișoara vine în urma demarării unor acțiuni naționale ale FNS ALMA MATER. Conducerea Administrativa a UPT pare să tergiverseze problema, amânând la nesfârșit luarea unei decizii. Cei mai loviți de amânările conducerii UPT sunt tinerele cadre didactice de excepție susține Ilare Bordeașu, vicepreședinte FNS  ALMA MATER.

bordeasu„De mai mult timp se poartă discuții, cu conducerea UPT- să se acorde conform legii 71 din mai 2015 sporul de doctorat ce nu e acordat celor ce au dat doctoratul după 2010. Este o discriminare, unii primesc și alții, cu aceleași merite nu. Dacă negocierile eșuează SLUPT va recurge la forma firească de dare în judecată a celor ce acordă acest spor. Instituția poate să dea acest spor, la Universitatea din Craiova se acordă sporul de 15%, dorim și noi să se dea pentru ca acești tineri  să rămână în sistem și să simta că sunt apreciați de Politehnica din Timișoara nu doar la nivel declarativ. Inițiativa pe care o are SLUPT a fost pornită de FNS ALMA MATER după apariția legii 71, unde  prin sindicatele locale s-a hotărât să se treacă la negocieri și discuții cu instituția”, ne-a declarat Ilare Bordeașu, Vicepreședintele FNS ALMA MATER la nivel național.

Sindicatul din Universitatea Politehnica București a acționat în instanță și a câștigat în prima fază dreptul de a primi acest spor!