La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, noaptea trecută, un român de 39 de ani, călătorind ca pasager într-un BMW, înmatriculat în România.
“Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile române, în luna ianuarie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoare. Pe numele acestuia a fost dispusă o măsură privativă de libertate pentru o perioadă de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracţiunii de furt agravant. Cetățeanul român a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun“, spun reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.