Concursul Județean de colinde și datini de Crăciun, la Colegiul Ioan Vidu Timişoara

Concursul Județean de colinde și datini de Crăciun, la Colegiul Ioan Vidu Timişoara

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara a organizat ”Concursul Județean de colinde și datini de Crăciun”, ajuns la cea de-a XVI ediție și care a reunit peste 70 de participanți și grupuri de colindători de la şcolile din județul Timiș.
La evenimentul care a avut loc la sfârşitul săptămânii au fost prezenți inspectorii de religie și muzică, preoți, profesori și părinți ai elevilor care s-au bucurat de colindele tradiționale interpretate de elevi.

Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la eveniment pr. Sorin Lungoci, consilier în cadrul sectorului învățământ și activități cu tineretul, care a transmis celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, precum și aprecierea pentru acest concurs devenit deja traditional în orașul de pe Bega.

Concursul Județean de colinde și datini de Crăciun se desfășoară la inițiativa profesorilor de religie din județul Timiș și se adresează elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale, având ca scop reînvierea datinilor de Crăciun.

Concursul a fost structurat pe 4 secțiuni, astfel la secțiunile ”Muzică vocală” și ”Muzică vocal-instrumentală” au concurat coruri, grupuri cât și participanți inidividuali iar la secțiunea a 3-a au fost prezentate obiceiuri, datini și tradiții de Crăciun. Elevii și tinerii îmbrăcați în costume populare au prezentat mai multe momente artistice, care au evidențiat valoarea tradițiilor românești legate de marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

Ultima parte a concursului a fost rezervată secțiunii ”Scenete religioase”, unde mai multe școli gimnaziale din Timișoara și din județ au prezentat scenetele ”Nașterea Domnului”, ”Irozii” și alte scenete reigioase. Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *