Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul Multimedia organizează, vineri 9 iunie, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, Concursul Studențesc Interactive Digital Media Student Contest.
Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Interactive Digital Media Student Contest este o competiție studențească care își propune să stimuleze creativitatea și spiritul de competiție în domeniul multimedia. Concursul se adresează studenților de nivel licență, master si doctorat de la universități din România și din străinătate. Studenții vor avea ocazia să își prezinte cele mai interesante proiecte, dar și să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediul economic, posibili angajatori ai participanților. Incepând cu această ediție, concursul este deschis și elevilor de liceu pasionați de dezvoltarea unor aplicații multimedia.
La concurs se pot înscrie atât studenți individuali, cât și studenți organizați într-o echipă, fără nici o limită cu privire la numărul de proiecte/aplicații înscrise în competiție sau la numărul de secțiuni la care poate să participe un student. Participanții își vor susține proiectele realizate vineri, 9 iunie 2017 de la ora 10:00, în fața juriului și a celorlalți participanți. Jurizarea și premierea vor avea loc în aceeași zi.
„Suntem bucuroși să organizăm cea de-a patra ediție a concursului studențesc Interactive Digital Media. După experiența plăcută a anilor trecuți, începând cu această ediție am introdus o nouă secțiune, Internetul Obiectelor, pe care o considerăm de tot mai mare actualitate. Competiția reprezintă un prilej important pentru studenții pasionați de multimedia, de tehnologiile interactive, web și mobile, atât prin deschiderea față de angajatorii din domeniu, cât și prin premiile atractive pe care le pune la dispoziție”, a declarat prof.dr.ing. Radu Vasiu, Director Centrul Multimedia.
Gh. M.