Concurs caritabil de gătit la Aeroportul Internațional Timișoara. Invitat de onoare primărița Irina Onescu de la “Chefi la cuțite”

Concurs caritabil de gătit la Aeroportul Internațional Timișoara. Invitat de onoare primărița Irina Onescu de la “Chefi la cuțite”

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Aeroportul Internațional Timișoara organizează un concurs de gătit în scop caritabil. Evenimentul are loc pe 7 februarie, de la ora 18, la restaurantul din incinta aeroportului. Scopul acțiunii este de a strânge fonduri pentru o familie cu șapte copii din Timișoara, aflată în dificultate materială.

Tema acestei ediții este burgerul, iar zece concurenți vor pregăti preparatul. 40 de persoane putea gusta. Taxa de participare este de 100 de lei, atât pentru concurenți, cât și pentru degustători. Invitatul special al acestei ediții este nimeni alta decât primărița comunei Petriș, Irina Onescu, cea care a participat la ultimul sezon Chefi la cuțite.

În cadrul evenimentului va avea loc și o degustare de vin de la Crama Dealul Dorului. Premiile sunt în valoare de 1000 de euro.

Toate fondurile și sponsorizările vor fi folosite pentru a ajuta o familie cu șapte copii din Timișoara, aflată în dificultate materială.

Mai multe informații se pot găsi aici!