Concertul anului la Timişoara. Ce trebuie să ştie spectatorii şi ce străzi sunt închise?

Concertul anului la Timişoara. Ce trebuie să ştie spectatorii şi ce străzi sunt închise?

- in Locale, Social, Stiri
0

A mai rămas o zi până la mult aşteptatul concert HIM din Parcul Rozelor. Organizatorii au impus câteva reguli pentru spectatori, iar circulaţia în zonă va fi restricţionată. La eveniment va fi prezent şi primarul Nicolae Robu.

După mai bine de nouă ani de absenţă, trupa HIM revine în România, dar de acestă dată în oraşul de pe Bega. În deschiderea concertului vor urca pe scena din Parcul Rozelor trupele Myrath, Tiarra şi Aeon Blank.

Porţile Parcului Rozelor se vor deschide de la ora 17:15, iar de la 18:15 Aeon Blank va urca pe scenă. De la orele 19 pe scenă va urca Tiarra, iar de la 20 cei de la Myrath. De la 21:30 va urca pe scena din Parcul Rozelor mult aşteptata trupă HIM.

Regulile de acces la eveniment sunt stricte. Publicul nu va aveavoie să intre în Parcul Rozelor cu sticle, bidoane de plastic, cutii de băutură, mâncare, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri,  animale de companie, bagaje voluminoase. De asemenea, accesul cu umbrele este interzis, iar dacă vremea este nefavorabilă, publicul este rugat să poarte pelerină de ploaie. Odată intraţi în zona de concert, publicul nu mai poate să părăsească locaţia şi să revină decât dacă procură un alt bilet. Biletul asigură accesul o singură dată în zona evenimentului până la final. Organizatorii anunţă că publicul trebuie să păstreze permanent biletul.

Vineri, circulaţia vafi restricţionată între orele 10-23, pe străzile Splaiul Spiru Haret şi George Enescu, respectiv aleile pietonale adiacente Canalul Bega, pe tronsonul cuprins între Michelangelo şi 20 Decembrie 1989. Totodată, circulaţia rutieră va fi închisă pe strada Academician Alexandru Borza. Pe aceeaşi stradă, nici pietonii nu vor putea circula după ora 15.

Sursa foto: www.mtv.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *