Concert Mihail la finalul pedalării de primăvară, la Timișoara

Concert Mihail la finalul pedalării de primăvară, la Timișoara

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0
mihail

Iubitorii mersului pe două roți sunt invitați de către “Verde pentru biciclete” să participe și în acest an la pedalarea de primăvară, la Timișoara.

Evenimentul are loc sâmbătă, 4 mai, iar adunarea se va face pe platforma Timco, de pe str. Circumvalațiunii, începând cu ora 18.00. De la ora 18.30, începe pedalarea efectivă pe străzile Timișoarei.

Pedalarea de primăvară rămâne unul dintre cele mai frumoase evenimente din Timișoara. Și anul acesta vă chemăm să pedalați alături de noi, colorând împreună orașul. Valorile unei comunități sănătoase sunt valorile Verde pentru Biciclete – de 11 ani suntem alături de voi și zi de zi muncim pentru ca orașul pe care îl iubiți să fie unul mai prietenos cu mijloacele de transport alternativ. Vă invităm să pedalați împreună cu noi, să arătăm întregii țări cât de mulți suntem și cât de faini“, a informat “Verde pentru biciclete”.

La finalul pedalării de primăvară, timișorenii sunt așteptați să participe la un concert susținut de Mihail pe scena amplasată în Piața Unirii, începând cu ora 20.00.