Companiile cu afaceri de sub 100.000 de euro anual au resimțit mai brutal efectele pandemiei anul trecut, jumătate dintre manageri considerând că propria companie este afectată de Covid-19, iar scăderea afacerilor este, în acest caz, de 20% în Q4 2020, față de Q2 2020, potrivit rezultatelor unui studiu Confidex.
În plus, creșterea cifrei de afaceri, estimată pentru 2021, față de 2020, este de circa 5 ori mai mică în cazul micilor companii, în comparație cu marii jucători (1% vs. 5%).
Astfel, managerii din companii mici percep mai acut impactul crizei generate de pandemie și au o medie a indicatorului stării de spirit mai scăzută decât cei din companiile mai mari: 4.6 versus 4.9. Diferența în ceea ce privește scăderea profitului din Q4 2020 vs. Q2 2020 este edificatoare în acest sens: un minus de 22% pentru companiile mici și de doar 12% pentru cele mari. În plus, profitul este așteptat să scadă în continuare pentru jucătorii mai mici, cu 4% în 2021, în timp ce marile companii estimează deja o creștere în acest an.
Dificultățile pe zona de cash flow sunt evidente, jumătate dintre manageri susținând că au avut probleme cu capitalul de lucru. În aceste condiții, doar 10% dintre managerii micilor companii sunt relaxați sau foarte relaxați în ceea ce privește modul în care evoluează economia națională, în timp ce 19% dintre ei sunt îngrijorați sau foarte îngrijorați.