Colterm încheie sezonul de încălzire, în Timișoara

Colterm încheie sezonul de încălzire, în Timișoara

- in Administratie, Locale, Stiri
0

În următoarea perioadă, temperaturile diurne vor depăși 20 de grade și cele nocturne, 10 grade, prin urmare COLTERM anunță încheierea sezonului de încălzire 2020-2021.

Astfel, începând de joi, 29 aprilie, ora 9, va fi întreruptă furnizarea încălzirii din sistemul centralizat de distribuție, în Timișoara.

În cazul în care, în următoarea perioadă, temperaturile exterioare vor înregistra valori scăzute, care ar afecta confortul termic al populației, COLTERM poate relua, conform regulamentului de furnizare, livrarea încălzirii.

În speranța că am reușit să asigurăm și în acest sezon de iarnă confortul termic necesar tuturor clienților, vă recomandăm ca pe timpul verii să efectuați lucrările necesare în vederea creșterii eficienței utilizării energiei termice în imobile. De asemenea, vă reamintim că specialiștii companiei noastre vă stau la dispoziție pentru consultații în privința îmbunătățirii instalațiilor interioare sau eficientizării funcționării acestora, având și posibilitatea punerii acestora în practică, la cele mai bune prețuri.  Cei care doresc să afle detalii despre serviciile oferite de COLTERM S.A. o pot face la punctele de lucru din cele două mall-uri, la sediul central al societății de pe strada Joseph Lonovici nr. 4 sau pe www.colterm.ro, spune Ofelia Herghelegiu.

Fără apă caldă miercuri -în zona Gh. Doja

Ca urmare a unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera  opriri în alimentarea cu energie electrică, Colterm întrerupe furnizarea apei calde și a căldurii la PT Madgearu și Mugurii, în ziua de miercuri, 28 aprilie 2021, între orele 9-17. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Brașov, F. Barbu, M. Viteazul, T. Vladimirescu, V. Madgearu, Ghe. Doja, Mugurilor, Remus și Romulus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *