Compania locală de termoficare a informat la începutul săptămânii că în intervalul 25 – 29 august efectuează revizia tehnică anuală a rețelelor de transport a energiei termice, în zona de nord a Timișoarei. Pentru a scurta cât mai mult intervalul de timp în care consumatorii din zona respectivă nu vor beneficia de apă caldă, angajații Colterm au încheiat deja lucrarile pe o parte dintre străzile afectate de revizie.
Astfel, au fost pornite Punctele termice 51 (str. Arieș), 91, 92, 93, 94 (zona Soarelui) și Cerna. De asemenea, lucrările de revizie continuă pentru ca, în cel mai scurt timp, să fie repuse în funcțiune și celelalte puncte termice. “Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, spune Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt Colterm.