Colindele lui Ştefan Hruşcă se vor auzi şi anul acesta pe scena Operei Timişoara

Colindele lui Ştefan Hruşcă se vor auzi şi anul acesta pe scena Operei Timişoara

- in Locale, Social, Stiri
0

Pentru cei care – mulți și cu nostalgii ale unei copilării cu dalbe ierni- Crăciunul adevărat vine odată cu colindele lui Ștefan Hrușcă, artistul a pornit ca-n fiecare an în turneul său prin toată țara. Turneul aniversar – al 25-lea Crăciun vestit cu Lerui-iler – va ajunge și la Timișoara: Ștefan Hrușcă va susține două concerte miercuri, 21 decembrie 2016, de la ora 17 și de la ora 20, pe scena Operei.

Îndrăgitul colindător maramureşean va vesti Sărbătorile cântând faimoase colinde precum “Florile Dalbe”, “Trei Păstori”,  “Afară ninge liniştit”, “Linu-I lin”, “Sfântă-i sara de Crăciun”şi “Ziurel de ziuă”.

Ştefan Hruşcă s-a născut în 8 decembrie 1957, la Ieud, îninima Maramureşului, și este unul dintre cei mai renumiți interpreți de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales pentrucolindele sale. A debutatîn 1981, la Cenaclul Flacăra. Pânăîn 1984, acesta a susţinutcca o mie de spectacoleîmpreună cu cenaclul. În 1991, s-a stabilitîn Toronto, Canada, însă de atunci a revenit înfiecare an în țară, iarcolindele sale, cu mare respect pentrufilonul original, bucură de sărbători mii de români.

Gh. M.