Clubul Lions Tymes a donat 15.000 euro, în sprijinul Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul UV Timişoara

Clubul Lions Tymes a donat 15.000 euro, în sprijinul Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul UV Timişoara

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Clubului Lions Tymes 1266 investeşte în educaţie. Astfel, Universitatea de Vest din Timișoara, prin implicarea financiară a Clubului Lions Tymes 1266, a amenajat un spațiu dedicat spectacolelor muzicale în cadrul Facultății de Muzică și Teatru.

Mai exact, s-a investit, din donațiile membrilor clubului, aproximativ 15.000 de euro în amenajarea Sălii Concertino, care acum funcționează ca o mini sală de concerte.

Pentru studenții facultății, beneficiarii direcți, sala reprezintă un loc de exercițiu și le oferă posibilitatea de a se remarca în cercurile din zona culturală, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea: „Este o mini sală de concerte, un pas intermediar pe care studenții noștri îl pot face înainte de a urca pe marile scene. Mai mult, dorim ca acest spațiu să fie și un loc în care impresarii interesați a promova tinere talente să aibă ocazia de a-i cunoaște pe studenți într-un mediu cât mai profesionist. Astfel, ei pot intra mai ușor pe piața muncii, în rândul artiștilor de renume.” Primul spectacol-exercițiu al studenților a avut loc chiar la inaugurarea sălii, cei de la Instrumente și Canto punând în scenă un concert de 45 de minute pentru audiența prezentă ieri seară la eveniment”, explicat Florin Jurca, PR UVT.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *