Administrația județeană dă un ultimatum Primăriei Timișoara. Să predea stâlpii de susținere a rețelelor electrice pentru troleibuz de pe DJ 691, pentru că altfel se pierde finanțarea europeană. Mai exact, Consiliul Județean Timiș căută un vinovat. Reacția vine după ce directorul ADR Vest a explicat pericolul pierderii finanțării.
“Noi rămânem cât se poate de fermi și de clari. Legătura trebuie făcută între oraș și autostradă, nu între centură și autostradă. Proiectul este cap coadă Timișoara-Autostradă. Acesta trebuie să rămână un deziderat indiferent de nuanțe. Dacă fac doar jumătate, vor mai avea timp să facă pe banii lor diferența sau dacă nu, vor da și ceilalți bani înapoi” , a spus Sorin Maxim.
Conform CJ Timiș, extinderea la patru benzi a drumului județean 691 este posibilă dacă Primăria Timișoara acceptă mutarea stâlpilor de susținere a rețelelor electrice pentru troleibuz. Deși a fost încheiat un protocol cu primăriile din Timișoara și Dumbrăvița pentru predarea acestor stâlpi, nici acum operațiunea nu a avut loc, spune președintele CJT, Alin Nica.
„Refuzul Primăriei Timișoara de a preda stâlpii și rețelele de alimentare pentru troleibuze echivalează cu blocarea și, în curând, pierderea finanțării europene. Noi, la Consiliul Județean Timiș, am restartat proiectul. În două săptămâni încheiem depunerea ofertelor pentru tronsonul de la benzinăria Socar la autostradă, însă în absența colaborării Primăriei Timișoara nu putem atinge indicatorii de proiect. Acest lucru înseamnă afectarea semnificativă a gradului de absorbție a fondurilor europene, e sabotaj față de cetățeni și față de parteneri. Primăria Timișoara s-a comportat neloial interesului comunității și a acționat strict pe considerente politice”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Potrivit CJT, dacă în termen de o săptămână, până înainte de Crăciun, Primăria Timișoara nu predă, conform celor discutate, rețetele electrice pentru troleibuz, finanțarea pentru DJ691 va fi, cel mai probabil, pierdută.
„Sper ca Primăria Timișoara să își reconsidere poziția și să iasă din starea de adormire administrativă. Le-am propus autobuze electrice, am explorat varianta a trei benzi pe anumite porțiuni, am încercat mai multe soluții, orice ar salva finanțarea europeană“, a adăugat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.