Un circ inedit, unic în Timișoara, s-a deschis pe Splaiul Nicolae Titulescu colț cu strada Jiul, în fostul complex al fabricii de pălării Paltim.
Aici, intrarea la circ este liberă pentru publicului larg. Prin această locație se urmărește promovarea circul contemporan: o metodă de educație non-formală activă, o formă de artă scenică inedită și un mijloc de explorare și exprimare a creativității, accesibil tuturor. ”Astfel, mizăm pe accesibilizarea culturii de astăzi înspre comunitate și contribuim la dezvoltarea Timișoarei ca și pol de cultură contemporană în Europa de Est.”, spune Imre Nagy, profesor de circ și membru fondator al Școlii de circ.
Sâmbătă, timișorenii de toate vârstele au fost provocați să-și depășească limitele participând la ateliere de circ: jonglerie, acrobație, echilibru pe obiect și trapez. De asemenea, spectacole fanteziste vor delecta publicul prin circ ca și poezie în mișcare creativă. ”Nu suntem de acord cu folosirea animalelor în spectacole de circ. Este o caracteristică principală care diferențează circul contemporan de circul tradițional – corturile imense care vin și pleacă din parcări.”, spune Lea Genet, formator Școala de circ, prin Actiris Belgia.
Gh. M.