Cinema Studio se redeschide în 6 decembrie! Vor fi proiectate filme și pe acoperiș FOTO

Cinema Studio se redeschide în 6 decembrie! Vor fi proiectate filme și pe acoperiș FOTO

- in Actualitate, Cultura, Locale, Stiri
0

Cinema Studio a fost renovat în totalitate de Primăria Timișoara, așa că se redeschide pentru public în 6 decembrie. Primăria Timișoara anunță că va deveni principalul cinematograf al orașului dedicat filmelor de artă contemporane și de patrimoniu, și totodată un hub pentru dezvoltarea sectorului audiovizual.

Cinema Studio este al treilea cinematograf pe care îl redăm timișorenilor. Mă bucur că nu mai contestă nimeni povestea de succes a cinematografelor din Timișoara. Practic, în doar 2 ani jumătate am reușit să ajungem la o infrastructură de cinematografe nemaivăzută în țară. De la niciun cinematograf de artă am ajuns astăzi la trei și pentru toți cei care s-au întrebat dacă există cerere, cifrele vorbesc de la sine. De la deschidere și la Victoria și la Timiș împreună am avut peste 140.000 de spectatori”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

În anul 2018, Primăria Timișoara preia Cinema Studio cu scopul de a-l renova și redeschide pentru public. La inițiativa comunității locale de cinefili, acesta este ales să devină cinematograf de artă și hub audiovizual. Lucrările de renovare au fost realizate și finanțate de Primăria Timișoara, iar cinematograful va fi administrat și programat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte care coordonează cinematografele Victoria și Timiș.

În urma amplei renovări, fațada art-deco originală a Cinema Studio a fost păstrată și restaurată, dar interiorul cinematografului a fost complet regândit, reconstruit și echipat cu cele mai moderne echipamente tehnice. Valoarea totală a investiției de reabilitare și dotare este de 24,8 milioane de lei, cu TVA inclus, din care 19,3 milioane de lei, cu TVA inclus, au fost alocați de Ministerul Culturii, în cadrul programului de investiții pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Execuția a durat peste trei ani și jumătate și a fost realizată de Audiotech Multimedia Group SRL, după un proiect întocmit de Atelier 21.

Clădirea renovată a Cinema Studio cuprinde: o sală principală pentru proiecții de film, cu o capacitate de 184 locuri pe scaune, cu ecran fix de cinema 2D, proiector digital Barco 2K, sistem de sunet pentru cinema 7.1; o sală secundară pentru proiecții de film, ateliere și alte evenimente, cu o capacitate de 66 de locuri, cu gradene retractabile, ecran și videoproiector; un hub audiovizual compus dintr-un spațiu de coworking la etajul 2, dotat cu aparatură de ultimă generație, inclusiv un studio de post-producție și un studio radio, destinat dezvoltării sectorului audiovizual independent; o terasă circulabilă pe acoperiș, unde va funcționa pe timpul verii o cafenea și vor avea loc proiecții de film în aer liber și alte evenimente culturale; o zonă de recepție și de cafenea, cu fronton stradal, inclusiv mezanin cu acces la balcon.

Accesul persoanelor care folosesc scaunul cu rotile este posibil, clădirea fiind dotată cu lifturi și cu platformă elevatoare, cât și cu locuri special rezervate în sălile de cinema și toaletă adaptată.

Din 6 decembrie 2024, spectatorii vor putea redescoperi în sfârșit noul Cinema Studio, care va fi inaugurat cu avanpremiera celui mai recent film semnat de renumitul regizor timișorean Andrei Ujică – TWST: THINGS WE SAID TODAY – urmat de o discuție cu acesta. Programul special al weekendului de inaugurare 6-8 decembrie 2024 cuprinde și alte filme europene și românești, atent selecționate de echipa cinematografului și de câțiva dintre partenerii Cinema Studio, majoritatea fiind proiectate pentru prima dată în orașul nostru”, a informat Primăria Timișoara.

Toate detaliile despre program se găsesc pe noul site cinemastudio-tm.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *