Cimitirele din Timișoara s-au transformat, astăzi, în oază de lumină. De Ziua Morților, marcată în fiecare an în data de 1 noiembrie, zeci de mii de credincioși au mers la cimitirele din oraș pentru a-i comemora pe cei dragi care s-au stins.
La Timișoara, toată ziua a fost forfotă mare în cimitire, dar și în fața lor. Comercianții s-au poziționat în fața cimitirelor, încărcați cu coroane din crengi de brad, flori naturale sau artificiale, încă de ieri. Astfel, timișorenii care au mers să se roage la morminte, dar și să aprindă o candelă și să pună o coroană au trecut întâi pe la comercianți.
Prin urmare, în această noapte, cimitirele vor fi scăldate în lumină. Potrivit legendelor populare, în noaptea de 1 noiembrie, porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei decedaţi vin să îi viziteze pe cei vii. Ziua Morţilor nu ar trebui să fie înfricoşătoare, ci sfântă. Este o zi în care toţi cei care au pierdut persoane apropiate şi le amintesc cu drag.
Foto: Eye in the sky