Centrul Timișoarei s-a umplut de FLORI de toate culorile. Când are loc Festivalul Timfloralis

Centrul Timișoarei s-a umplut de FLORI de toate culorile. Când are loc Festivalul Timfloralis

- in Actualitate, Slider
0

Centrul Timișoarei este mai frumos și mai plin de culoare ca niciodată. Asta deoarece e plin de lalele înflorite, acoperișul din umbrele colorate a fost montat pe strada Alba-Iulia, iar astăzi au apărut și primele cupole din flori naturale. În capitala Banatului se pregătește cea de-a doua ediție a Festivalului Timfloralis, care va avea loc în perioada 22 – 24 aprilie.

Astfel, la intrarea pe strada Alba-Iulia a fost amplasată o inimioară din flori, iar în mai multe locuri din Piața Victoriei au apărut cupole tot din flori naturale. Acest spectacol plin de culoare i-a fermecat pe timișorenii de toate vârstele, care au început să își facă primele poze.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, Festivalul Timfloralis îşi propune să asocieze toate metodele artistice în care florile pot fi folosite. Astfel, mii de flori vor inunda Timişoara şi vor umple de culoare centrul oraşului.

Timp de trei zile, Timfloralis aduce împreună designeri, arhitecți, peisagisti, floristi internaționali, ecologişti, studenți, elevi, școli, universități, artiști, firme şi comercianți al căror scop va fi de a sensibiliza vizitatorii și de a învăța oamenii să conștientizeze adevărata valoare a florilor.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale, workshop-uri, lucrări cultural – artistice, parada modei, spectacole, demonstrații, proiecte, evenimente dedicate copiilor, standuri de vânzare și delicatese culinare.

Programul complet al Festivalului Timfloralis este disponibil AICI!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *