Centrul Cultural Mărășești, în licitație de execuție

Centrul Cultural Mărășești, în licitație de execuție

- in Administratie, Cultura, Locale, Stiri
0

Clădirea în care a funcționat clinica de dermatologie a Spitalului Municipal Timișoara, aflată pe str. Mărășești, are mari șanse să fie modernizată și transformată în centru cultural. Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, a anunțat că a fost lansată licitația publică privind realizarea Centrului Cultural Mărășești.

Probabil unul dintre cele mai importante și vizibile proiecte de infrastructură culturală în Timișoara, dar și unul de revitalizare a patrimoniului istoric construit, parte a investițiilor angajate pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, intră acum în linie dreaptă“, a precizat viceprimarul Dan Diaconu.

Clădire a fost construită între anii 1744 – 1745 și în ea a funcționat primul Spital Orășenesc Civil de pe teritoriul Imperiului Habsburgic. Cunoscut și sub numele de “Spitalul burghez”, imobilul adăpostea primul spital comunal, construit cu 24 de ani înainte de Spitalul Universal din Viena (“Allgemeines Krankenhaus”) și cu 35 de ani înaintea Spitalului “Sfântul Rochus” din Budapesta.

Centrul va găzdui Muzeul Cetății Timișoara – un muzeu care va prezenta perioadele istorice de devenire ale orașului, se va referi exclusiv la Timisoara și va fi construit pentru secolul XXI. De asemenea, spații vor fi disponibile pentru centrele culturale locale și internaționale, pentru sectorul cultural independent în forma incubatorului, dar și pentru o serie întreagă de evenimente indoor și outdoor.